se termina si asta. o alta etapa a vietii noastre aproape ca e gata.
nu credeam ca o sa zic asta, dar o sa imi fie dor de voi. am devenit atat de lacrimogenoasa acum la sfarsit, de nici nu va dati seama. toata harababura asta de sfarsit de an m-au facut sa-mi dau seama ca totusi nu sunteti atat de rai pe cat am crezut de-atatea ori...
da, asta e the moment of truth[ ca tot suntem ingerasi cu atestat la limba engleza]
da, recunosc. au fost catea momente in care mi-am zis ca nu am ce cauta in clasa asta, ca nu o sa-mi fie dor de voi. au fost momente in care v-am injurat[ in gand sau nu], in care mi-am dorit sa plec din clasa, in care ma uitam stramb la voi, in care mi-as fi dorit sa nu va fi cunoscut, bla bla bla.
da, asta a fost cam rau, nu?
daaar totusi...
am stat cu voi 4 ani. toate certurile si neintelegerile ne-a apropiat, chiar daca noi nu ne-am dat seama. am ajuns sa ne cunoastem, chiar daca nu prea am iesit noi. v-a interesat starea mea cat am fost in spital. nu mi-am luat nimic in cap pentru tignalul meu[ asta doar daca cineva din clasa a facut vraji si a facut ca tabloul sa-mi cada in cap. ]. am ras impreuna de profa de logica, am copiat impreuna la toate testele posibile, am ras impreuna de profa de mate, am urcat si-am coborat pentru orele de engleza. am facut proiecte, ne-am speriat de profa de franceza. si in final, am plans impreuna. si o sa mai plangem.
cred ca acum e momentul sa multumesc si celor *nu-stiu-cati* fantastici care m-au facut sa vreau sa vin la banchet. Va multumesc! .adevarul? imi ziceam ca nu am ce cauta la banchet, ca nu ma inteleg in mod special cu mai nimeni din clasa, chiar ca nu merita sa dau bani pentru ceva ce n-o sa-mi placa. inca o data, intuitia mea de nebu-proasta se pare ca a dat gres. pentru ca mi-ati aratat ca totusi contez si mi-ati apasat un butonel undeva in interiorul meu care a declansat niste lacrimi care au aratat ca totusi imi pasa de voi. chiar daca nu am aratat-o[ decat poate prin niste mass-uri pe care simteam ca este nevoie sa vi le trimit]. inca o data, multumesc! nu o sa regret:)
fiecare este special in felul lui. cum a zis si diriga, fiecare are personalitatea lui, foarte puternica, si diferita de a celorlalti. tocmai asta ne face sa fim asa de draguti si speciali:D tocmai asta o sa ma faca sa nu va uit chiar asa de foarte repede, totusi.
mi-e ciuda ca nu ne-am dat seama de mai devreme ca putem fi totusi un pic mai uniti. sau poate ca acum nu s-ar mai fi simtit totul atat de special.
vreau sa imi cer scuze pentru toate timpanele deteriorate, pentru toti nervii pe care vi i-am provocat, pentru toate temele gresite sau prost intelese.
vreau sa va multumesc pentru ca nu a fost zi in care sa nu rad macar un pic. certurile eterne dintre andreea marineac si dobrica, vesnica replica a sutzei[ ...racesti la *stiti-voi-ce* ], fetitele power-puff si eternul lor ras colorat[ mai ales cand radeau in cor. atunci era !! ], rrr-ul geaninei[ in special in orele de franceza], semintele din ultima saptamana ale madalinei, preamarita oglinda a silviei[ chiar daca nu a fost folosita prea mult de mine], comentariile directe si seci ale otiliei, ochii umflati de plans ai andreei[ ginutei], zambetul pe care-l afisa marius in fiecare dimineata[ si apoi continua sa-l afiseze pe tot parcursul zilei], sec-uismul/sec-uitatea/sec-ismul/sec-etea[ cum s-o zice] ioanei, asprimea lui vlad v si tipetele lui atunci cand vroia sa calmeze furtunile din clasa, episodul din iarna in care niste baieti au avut proasta idee sa o scoata pe alexandra j afara[ preamarita sa fie sfanta banca de care a atarnat alexandra], rasul colorat al laurei[ si ochii lucind de lacrimi in ultima saptamana>:D< ], abilitatea lui vlad costras de a imita profii[ ! ], rarele injuraturi ale lui teo, mica cearta dintre aneea si lenuta, botul nervos al andreei candet, tortul alinei[ =p~ ]. [ stiu ca nu-s toti, doar ca la unii nu mi-au venit ideile pe loc si mi-era lene sa-mi tocesc creierii prea mult]
o sa-mi fie dor sa o imping pe sutza de pe scaun, o sa-mi fie dor sa tipam unu la altul cand vine vorba sa ne organizam, o sa-mi fie dor de orele de franceza, de micile crize, dar si de umorul dirigii. n-o sa uit cand diriga a inceput sa cante prin clasa. nici de "injuraturile" dragute ale doamnei danila. nici pe nenea de la magazin, nici portarii, nici bibliotecara.
ar fi multe de spus...
au fost 4 ani frumosi. noi am fost, suntem, si vom ramane frumosi. ca doar venim din las vegas.
inca o data, va multumesc pentru tot.
si...da, o sa-mi fie dor de voi>:D< !
[ o sa revin cu poze. si cu detalii incendiare de la banchet]
