o noapte mai lunga

(...decat am fi crezut la inceput)
e luni si inca mi-e somn. in 4 ore am curs si mie inca imi cad ochii in gura. o sa trebuiasca sa scriu, da' eu am nevoie de suport ca sa imi tin capul drept si de miscari de revolutie si rotatie complete pentru a ma uita undeva in stanga sau in dreapta mea...
hai sa va zic ce si cum s-a intamplat.

era sambata. si pentru ca vineri nu am mai iesit pe nicaieri( buf s-a culcat, geanina a vorbit la telefon si eu m-am uitat la melancholia), am zis ca macar sambata sa iesim la un suc. asa ca ne-am imbracat, am lasat-o pe geanina cufundata in anatomie si am plecat spre mitropolie( pentru ca pe langa mitropolie sunt pub-urile bune). si am coborat niste scari si era kind of creepy pe acolo, prin ruinele a ce-a fost odata orice o fi fost pe acolo. asa ca am inceput sa luam usile la rand. in spatele primei usi, curtea berarilor. full. in spatele celei de-a doua usi, taverna. si mai full. in spatele celei de-a treia usi, *pub-ul unde au fost buf si misu intr-o miercuri sau intr-o marti, nu mai stiu cum ii zice* , anyway, full si ala. in underground stiam ca era concert. ne-am tot uitat noi pe la toate puburile de acolo si nu aveam loc pe nicaieri. ne mai invartim noi pe acolo si intr-un final mai vedem o usa pe care nu o incercasem. the gate. in fatza usii, trei persoane. noi mergem spre usa. unul dintre tipi, un negru cu parul lung si cret si prins in coada, vine spre noi, cu mainile incrucisate in fatza. eu fac pe mine. buf cica nu s-a speriat. hello, zice el. si mnoh, incepem sa vorbim pe acolo, in inglish, eu si buf ne plangem ca nu avem loc in niciun pub, ei ne sfatuiesc sa intram in underground, noi spunem ca e cu intrare, ei spun ca asa e, noi spunem ca n-avem bani, ei spun ca nu-i problema, ca sa mergem la intrare, sa spun ca sunt samantha smith si ca buf e +1 si ca suntem pe lista de invitati a lu joey( joey fiind negrul), ca ei sunt din amsterdam si ca o sa cante in seara aia( pro pain). noi ne fastacim, spunem ca nu avem cum sa mergem noi acolo si sa ne prezentam ca alte persoane, ca sigur o sa se prinda cei de la intrare. asa ca ii spun unuia dintre tipi, mai in gluma, mai in serios, sa vina cu noi, sa ne ajute. si ajungem noi la usa, stam acolo mana-n mana( eu cu buf), pierdute-n spatiu, asteptam sa vorbeasca tipul ala cu nenii de la intrare, apoi auzim cum spune ceva gen she is samantha smith and she is plus one si ceva de invitati si bla bla. tipul de la intrare banguie un uhm...yes, hello, uhm...enter, enter. eu si cu buf intram, tinandu-ne de mana. inauntru, metal. nu vedeai un om sa aibe o pata de culoare. toata lumea imbracata in negru, piele si hanorace, cu trupe care mai de care. plete peste plete, lanturi si bocanci. noi facem un tur al pub-ului, in cautare de o masa. nici o sansa. aveam impresia ca toata lumea se uita urat la noi. ne asezam pe cate un scaun la bar. ne luam cate o bere. primele 10 minute vorbeam speriate, planuiam o evadare, ziceam ca dam pe gat berea si fugim. incet-incet am inceput sa observam si cateva tricouri mai colorate, oameni care danseaza in voia lor, in lumea lor si ne-am dat seama ca nimeni nu se uita la noi, nici frumos, nici urat. asa ca ne-am relaxat, ne-am dat jos geaca, am lasat berea sa se mai linisteasca. intre timp a venit joey la noi, am mai vorbit cu el, am facut si-o poza( cand o sa dau de ea o sa o bag pe aici). incepusera probele de sunet, toba ne ungea pe iminioara( stateam la nici un metru de ditamai boxele).incepe concertul, lumea se strange in fatza, whoaaa! ne relaxam si noi, incepem sa dam din cap si sa tipam si sa topaim pe acolo. se termina concertul( fain concert! ), incepe after party-ul. ( tot ziceam noi ca ne e dor de un party in stage. am avut parte de mega-party). si da-i si topaie fara sa-ti pese de nimeni si nimic, fara sa zici ca te vede nu stiu cine si rade de tine. nimiiic. dupa patru ore de topaiala intensa, doo beri si-o vodka cu cola, ne-am hotarat ca ar cam fi cazul sa ne caram. i-am hug-uit pe nenii de la chitara( pe care, spre rusinea mea, n-am nicio idee cum ii cheama), pe joey nu l-am gasit, dar nu am mai stat sa-l asteptam si-am plecat. capul pica, vocea horcaia, spatele durea. ma simteam atat de pe alta lume, oboseala ma impingea sa vorbesc clar si corect. buf avea chef de o anume melodie( de 48 de secunde), si pe mine nu ma deranja asta, asa ca a pus-o pe repeat si pana acasa( vreo juma de ora de mers pe jos) am ascultat doar melodia aia si am lalait pe langa ea. si-apoi am ajuns acasa, ne-am laudat pe reteaua de socializare cum ca am intrat pe gratis la un concert care costa 30-40 de lei si ne-am culcat, cu spatele stramb si gatul in piuneze.
sambata aveam de gand sa scriu si sa invat la germana. daaa de undeeee. am lenevit toaaaata ziua, plangandu-ma de dureri de spate si de ceafa. e luni. inca am nevoie de suport ca sa imi tin capul drept si nu pot sta aplecata( sa scriu, sa citesc) mai mult de cateva minute, ca ma omoara durerea de ceafa. cu toate astea, nu regret ca am fost la concert.
initierea noastra intr-are concertelor si partyurilor in iasi a fost geniala. sa tot vina seri de astea!